Ce credem

DESPRE BIBLIE

Noi credem şi mărturisim că, Sfintele Scripturi ale Vechiului şi Noului Testament sunt insuflate de Duhul Sfânt. Ele sunt Cuvântul lui Dumnezeu scris, o revelaţie dumnezeiască (descoperire) către neamul omenesc, sunt izvorul fără greş al conştiinţei de Dumnezeu.

Biblia e singura autoritate în materie de religie; ea e suficientă pentru învăţătura noastră. Astfel nu e nevoie de sprijinul tradiţiei.

DESPRE DUMNEZEU

Noi credem şi mărturisim că este un Dumnezeu, Creatorul, Susţinătorul şi Stăpânitorul tuturor lucrurilor. În Biblie descoperim pe Dumnezeu ca Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, cu desăvârşire una şi nedespărţiţi în fiinţa lor.

DESPRE OM

Noi credem şi mărturisim că omul e creat de Dumnezeu. Trupul omului – partea materială – e făcut din ţărână, iar natura spirituală a omului e din Dumnezeu, după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.

Dumnezeu a făcut pe om fără prihană, perfect dar nu desăvârşit, cu voinţa liberă de a alege binele sau răul.

Prin căderea în păcat, omul a căzut sub blestem şi a devenit incapabil de a trăi voia lui Dumnezeu. Prin naşterea firească, fiecare moşteneşte sămânţa păcatului, înclinarea spre rău, firea păcătoasă.

Omul, fiind fiinţă liberă, e răspunzător înaintea lui Dumnezeu de toate faptele, vorbele şi gândurile sale. Toţi oamenii trebuie să moară, iar după moarte urmează judecata şi răsplătirea veşnică.

DESPRE PĂCAT

Noi credem şi mărturisim că omul, creat de Dumnezeu după chipul şi asemănarea Sa, pentru preamărirea Sa şi o viaţă fericită în El, a fost ademenit de Diavol, devenind neascultător de porunca Lui Dumnezeu, şi astfel a intrat în lume păcatul şi blestemul. Păcatul e lipsa de conformitate faţă de legea lui Dumnezeu, fie într-o acţiune, dispoziţie sau atitudine.

DESPRE MÂNTUIRE

Noi credem şi mărturisim că mântuirea este scăparea omului de sub urmările călcării legilor divine. Ea are de-a face cu natura omului şi cu faptele făcute de el.

Omul nu se poate mântui pe sine. El nu se poate spăla de păcatele sale, nu se poate dezvinovăți şi nici nu se poate ascunde de pedeapsa pentru păcat.

El nu-şi poate crea merite, prin fapte bune, ca să-şi acopere trecutul vinovat şi să dobândească mântuirea.

Mântuirea e prin harul lui Dumnezeu. Ea este un har care ni se dă gratuit, fără să o merităm. Faptele bune sunt roade ale mântuirii.

Mijlocul de mântuire este Domnul Isus, care a fost răstignit în locul nostru. Un alt mijloc (cruce, taine, sfinţi) nu există.

Această mântuire săvârşită pe cruce, care se poate primi în mod gratuit, e pentru toţi oamenii, indiferent de rasă, naţionalitate sau clasă socială.

Pentru ca omul păcătos să se poată bucura de această mântuire, el trebuie să îndeplinească două condiţii: pocăinţa şi credinţa. Ele sunt totdeauna nedespărţite.

  • pocăinţa înseamnă recunoaşterea păcatului, părerea de rău pentru el, părăsirea lui şi mărturisirea lui în faţa Domnului, adică întoarcerea la Dumnezeu (Luca 15:11-24).
  • credinţa înseamnă primirea de către păcătos a harului divin pe care îl oferă Dumnezeu în Hristos, spre mântuire şi viaţa veşnică.

NAŞTEREA DIN NOU

Noi credem şi mărturisim că naşterea din nou e regenerarea vieţii, înzestrându-ne cu o dispoziţie şi atitudine duhovnicească sfântă; ea cuprinde întreg caracterul: intelectul, sentimentul şi voinţa. Astfel fiecare păcătos, pentru a deveni un adevărat credincios, trebuie să fie născut din nou.

Prin puterea sa proprie, omul nu se poate naşte din nou, nu se poate schimba.

Fără naşterea din nou, toate încercările de a face fapte bune, pe care să le răsplătească Dumnezeu în ziua judecăţii, de a trăi voia lui Dumnezeu, sunt falimentare, nu pot da nici un rezultat bun. Prin naşterea firească, noi moştenim o fire păcătoasă, care dă roadele păcatului.

Naşterea din nou e lucrarea divină pe care o face Dumnezeu în viaţa păcătosului pentru a corespunde voinţei Sale. Pentru ca un păcătos să fie născut din nou, el trebuie să se pocăiască şi să creadă, adică să primească mântuirea prin har. Atunci Dumnezeu face lucrarea naşterii din nou prin Cuvântul Său şi prin Duhul Sfânt.

Naşterea din nou nu e o îmbunătăţire a vieţii, ci schimbarea radicală a vieţii. Ea nu e schimbarea efectului, ci a cauzei determinante; nu e curăţirea vieţii exterioare, ci a vieţii interioare.

Naşterea din nou ne dă calitatea de copii ai lui Dumnezeu; ea ne face părtaşi firii Dumnezeeşti, capabili de a trăi voia lui Dumnezeu. Firea veche e răstignită – pusă în imposibilitatea de acţiune – iar firea nouă creşte şi aduce roadă bună.

Prin naşterea din nou devenim moştenitori ai lui Dumnezeu. Dreptul la moştenirea veşnică e pe baza înrudirii noastre cu Dumnezeu. Cine nu e născut din nou nu e copil al lui Dumnezeu şi nici nu are drept la moştenirea veşnică.

DESPRE BISERICĂ

Noi credem şi mărturisim că, după Noul Testament, totalitatea credincioşilor, fără deosebire de rasă, naţionalitate, sau clasă socială, din toate timpurile, din cer şi de pe pământ, formează Biserica lui Hristos, Biserica Universală. Această Biserică nu e o organizaţie pământească vizibilă, ci e organismul viu, spiritual, al celor mântuiţi, adică al celor ce au crezut în Hristos şi au fost născuţi din nou.

Biserica locală, după învăţătura Noului Testament, este unitatea voluntară a unui grup de credincioşi dintr-o localitate, născuţi din nou şi botezaţi pe baza mărturisirii personale a credinţei lor în Domnul Isus Hristos, ca Mântuitorul lor. Ei se unesc laolaltă cu scopul de a se închina lui Dumnezeu, de a se zidi sufleteşte, de a se păstra curată credinţa şi învăţătura creştină – potrivit cu învăţăturile Noului Testament – şi de a colabora la propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu.

La început Biserica se întrunea în case particulare.

Conducerea directă a Bisericii o are Hristos prin Duhul Sfânt. Nu recunoaştem grade ierarhice. Cei ce primesc anumite însărcinări sunt slujitori ai bisericii, nu stăpâni care să poruncească.

Dreptul de membru al Bisericii nu se moşteneşte, ci se primeşte în mod individual, prin naşterea din nou. Acceptarea în rândurile membrilor unei biserici locale se face în chip voluntar şi personal, în urma botezului, pe baza mărturisirii credinţei în Domnul Isus. Membrii între ei se numesc „fraţi” şi sunt egali în drepturi şi îndatoriri indiferent de rasă, naţionalitate, clasă socială sau pregătire educaţională.

DESPRE SLUJITORII BISERICII

Noi credem şi mărturisim că în Bisericile din Noul Testament au fost diferite feluri de slujitori, care au condus viața spirituală şi materială ale Bisericilor: bătrânii (presbiteri, păstori, episcopi) şi diaconii.

Noi credem şi mărturisim că preoţia în conformitate cu Noul Testament nu formează o clasă specială, ci o calitate pe care o are fiecare credincios; ea e universală. Fiecare credincios e un preot. Fiecare are dreptul de a se apropia de Dumnezeu direct prin Domnul Isus, fără alt mijlocitor. Fiecare are dreptul de a oferi jertfe bisericeşti.

SIMBOLURILE NOULUI TESTAMENT

Noi credem şi mărturisim că Biserica Nou-Testamentală are două simboluri: botezul şi Cina Domnului. Ele nu sunt taine.

1. Botezul

Cuvântul grec pentru botez e „baptizo” şi înseamnă „afundare”. Deci, însăşi traducerea cuvântului arată forma botezului că e prin afundare şi nicidecum prin stropire. Afundarea se face o singură dată, în numele Sfintei Treimi. Botezul e simbolul înmormântării omului vechi şi a învierii omului celui nou, a firii noi, pentru o altă viaţă.

Botezul nu are calitatea de a curăţi păcatele; curăţirea păcatelor o face numai sângele Domnului Isus. Botezul însuşi e mărturia publică a individului că a primit deja această curăţire.

Pentru ca cineva să fie botezat, el trebuie să primească mai întâi mântuirea, ca să aibă un cuget curat; trebuie deci să fi îndeplinit condiţiunile mântuirii: pocăinţa şi credinţa. Copiii, întrucât nu pot mărturisi că au îndeplinit aceste condiţii nu pot fi admişi pentru botez.

2. Cina Domnului

Cina Domnului e simbolul morţii Domnului Isus în locul nostru. Ea se compune din pâine şi vin neamestecate. Pâinea frântă ne aminteşte de trupul Lui frânt pentru noi, iar vinul ne aminteşte de sângele Său vărsat pentru spălarea păcatelor noastre.

Cina Domnului nu are calitatea de a ierta păcatele. Ea are doar menirea de a ne aminti că pentru iertarea păcatelor noastre a trebuit ca trupul Lui să fie frânt şi sângele Său să fie vărsat. Pentru acest scop El a poruncit ca noi să facem Cina.

Cina se poate lua de către toţi acei ce şi-au mărturisit credinţa în Domnul Isus şi au fost botezaţi.

De fiecare dată, la Cină, credinciosul trebuie să-şi facă cercetarea de sine.

ZIUA DOMNULUI

Noi credem şi mărturisim că ziua Domnului este o rânduială creştină, care trebuie ţinută încontinuu, petrecută în închinăciune şi cugetare spirituală, atât în public cât şi acasă. Spre deosebire de vechiul aşezământ, mozaic, când se ţinea ziua a şaptea, creştinii, ca membri ai aşezământului nou, trebuie să ţină ziua întâia a săptămânii (Duminica) care a fost sfinţită de Dumnezeu prin învierea din morţi a Fiului Său şi prin trimiterea Duhului Sfânt.

Primii creştini au ţinut-o ca zi de închinăciune. în ea trebuie să ne odihnim de lucrurile şi distracţiile trupeşti, având voie să facem faptele milei şi cele care sunt absolut necesare.

DISCIPLINA ÎN BISERICĂ

Noi credem şi mărturisim că Biserica are dreptul de a exercita disciplina frăţească asupra membrilor care s-au abătut de la învăţătura creştină a Cuvântului lui Dumnezeu, prin atitudine, învăţătură sau faptele vieţii. Disciplina constă în mustrare, ridicarea drepturilor şi excluderea din Biserică. Reprimirea unui exclus se va face, la fel, pe baza mărturisirii.

DESPRE RUGĂCIUNE

Noi credem şi mărturisim că rugăciunea e starea de părtăşie intimă a omului cu Dumnezeu. Ea e exprimarea sinceră a lăuntrului în faţa Domnului. Din această cauză nu avem cărţi de rugăciuni şi nu îndemnăm pe alţii să înveţe rugăciuni pe dinafară.

Rugăciunea trebuie adresată Tatălui în Numele Domnului Isus, El fiind singurul mijlocitor între om şi Dumnezeu.

Rugăciunea este absolut necesară vieţii spirituale pentru creşterea, întărirea, ferirea de ispite şi biruinţa asupra vrăjmaşului.

Rugăciunea privată se poate face oriunde, iar rugăciunea comună se face în părtăşie cu ceilalţi credincioşi în biserici.

DESPRE SFINŢENIE

Noi credem şi mărturisim că sfinţirea e lucrarea progresivă pe care o face Dumnezeu prin Duhul Sfânt în viaţa păcătosului mântuit. Ea începe la naşterea din nou şi prin ea suntem făcuţi potriviţi voiei Lui.

Ea înseamnă curăţirea de păcat şi punerea la o parte a vieţii pentru Dumnezeu, prin despărţirea de lume. Curăţirea de păcat e făcută de sângele Domnului Isus.

Despărţirea de lume şi punerea la o parte pentru Dumnezeu se face prin Cuvântul lui Dumnezeu şi prin Duhul Sfânt, care ne dă putere a ne împotrivi ispitelor şi a trăi voia Lui.

Sfinţirea e o lucrare la care Dumnezeu îşi are partea Lui, iar omul a lui. Dumnezeu prin Duhul Sfânt influenţează voinţa noastră şi ne dă puterea, iar omul acceptă pentru sine, în totul, voia şi puterea lui Dumnezeu.

DESPRE CĂSĂTORIE

Noi credem şi mărturisim că, în conformitate cu Sfintele Scripturi, căsătoria este orânduită de Dumnezeu.

Căsătoria este actul de bunăvoie prin care un bărbat şi o femeie consimt să trăiască împreună toată viaţa. Bărbatului îi este îngăduit a avea o singură femeie, ca soţie; la fel şi femeii îi este îngăduit să aibă un singur bărbat, ca soţ. După moartea unuia din soţi, cel rămas se poate căsători.

Întrucât căsătoria e şi o orânduială cetăţenească, ea trebuie întâi încheiată cu acte după legile Statului, apoi urmează binecuvântarea Bisericii. Noi ţinem ca creştinii să încheie o căsătorie numai în Domnul, adică numai cu credincioşi.

DĂRNICIA CREŞTINĂ

Noi credem şi mărturisim că, potrivit cu învăţătura Cuvântului lui Dumnezeu şi practica primilor creştini, membrii Bisericii sunt datori, în chip moral, să contribue din bunurile lor pământeşti, de bunăvoie şi după putinţă, la susţinerea cauzei Evangheliei.

MIJLOCITORUL NOSTRU ÎN FAŢA LUI DUMNEZEU

Noi credem şi mărturisim că Isus Hristos este mijlocitorul rânduit în mod divin, între Dumnezeu şi om. Luând asupra Sa natura omenească, totuşi fără păcat, El a suferit şi a murit pe cruce pentru mântuirea păcătoşilor. El a fost îngropat, a înviat a treia zi, şi S-a înălţat la Tatăl, la dreapta Căruia trăiește pururea ca să mijlocească pentru poporul Său. El este singurul mijlocitor, Profet, Preot şi împărat al Bisericii Sale.

PĂSTRAREA SFINŢILOR IN HAR

Noi credem şi mărturisim că un credincios mântuit prin jertfa salvatoare a Domnului Isus Hristos în urma pocăinţei personale şi a credinţei, e păstrat în această stare de har prin puterea lui Dumnezeu până în clipa de necredincioşie (când de bună voie părăseşte această păstrare). În acest scop a dăruit credincioşilor Duhul Sfânt să-i mângâie, lumineze, călăuzească şi să-i desăvârşească. Această conlucrare între Duhul Sfânt şi om se vede în toate laturile vieţii. În rămânerea în har, se împlineşte voinţa omului cu voinţa divină, lupta lui, care e sprijinită de puterea lui Dumnezeu, pentru a birui ispitele şi încercările păcatului.

BISERICA ŞI STATUL

Noi credem şi mărturisim că autoritatea Statului este de la Dumnezeu, fiind îmbrăcată cu putere pentru păstrarea dreptului, ordinei şi pedepsirea răufăcătorilor. Potrivit cu învăţătura Cuvântului lui Dumnezeu suntem datori a ne supune legilor, a ne îndeplini îndatoririle cetăţeneşti şi a ne ruga pentru toate autorităţile Statului.

LUCRĂRILE VIEŢII DE APOI

1. Starea intermediară

(Starea sufletului între moarte şi judecată)

Noi credem şi mărturisim că, la moartea fizică, trupul, care e din ţărână (materie) e coborât în mormânt, iar sufletul, care e de la Dumnezeu (spirit) se duce la cer. În acea lume sunt două stări diferite şi complet despărţite: una de fericire, odihnă şi desfătare, numită rai, „Sânul lui Avram”, „casa din cer”, etc. şi alta de pedeapsă, de chin şi de suferinţă, numită iad, „loc de chin”, „întunericul de afară”, „adâncul”, etc.

După moarte, sufletele celor mântuiţi şi împăcaţi cu Dumnezeu se duc în rai, iar ale celor nemântuiţi se duc în iad. În ambele aceste stări sufleteşti sunt pe deplin conştiente şi în aşteptarea judecăţii. Ele sunt fără trupuri.

2. Venirea Domnului

Noi credem şi mărturisim că, potrivit învăţăturii Noului Testament, Domnul nostru Isus Hristos, care S-a înălţat la cer, va veni cu slavă şi strălucire pentru a face judecata celor vii şi a celor morţi. Venirea Sa va fi văzută de toţi şi se va petrece în clipa pe care o ştie numai Dumnezeu Tatăl. La venirea Sa, morţii vor învia, iar cei credincioşi, care au rămas în viaţă, vor fi schimbaţi într-o clipă şi răpiţi în întâmpinarea Mirelui.

3. Învierea morţilor

Noi credem şi mărturisim că, la venirea Domnului, morţii vor învia spre a se înfăţişa înaintea scaunului de judecată; trupurile înviate vor fi schimbate şi ele în nemurire, vor fi asemenea trupului înviat al Mântuitorului. Cu acest trup se va moşteni viaţa de veci, cei mântuiţi în fericirea veşnică iar cei nemântuiţi în pedeapsa veşnică.

4. Judecata de apoi

Noi credem şi mărturisim că fiecare om va fi judecat în mod drept de Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos, pentru a primi răsplata sau pedeapsa, după felul său de vieţuire în viaţa pământească.

5. Starea după judecată

Noi credem şi mărturisim că, după judecată, potrivit Noului Testament, cei mântuiţi vor moşteni viaţa de veci în fericirea cerească, iar cei nemântuiţi vor fi lepădaţi de la faţa lui Dumnezeu în chinul veşnic spre pedeapsa veşnică. În aceste stări va fi fiinţa întreagă: şi trupul înviat, schimbat în nemurire, şi sufletul.