70 de ani de binecuvântări
Ai dat, Tu, Doamne, la Giroc!
Peste pocăiții ce i-ai adunat
Să-ți fie martori în acest loc.
Privind în urmă anii
Pe care i-am parcurs
Vedem Mâna cea Sfântă
Trasând al nostru curs.
În anii de restriște,
Când stăpâneau atei,
Domnul planta aicia
Pe ucenicii Săi!
Și-n vremurile grele
El ne-a ocrotit,
Dându-ne speranță
Ne-a tot înmulțit!
Și din mica odaie
Din margine de sat
Locaș frumos în centrul
Comunei, El ne-a dat!
Casa-i binecuvântată:
Ea se cheamă Templul Sfânt,
Unde pocăiții când se-arată
Este raiul pe pământ!
Când intrăm în acest loc
Să fim cu luare-aminte
Nu-i o casă pentru joc,
Lui Dumnezeu să-i dăm cinste!
Să ne apropiem mai bine
S-ascultăm Cuvântul Sfânt!
El e-Acel care ne ține
În har, cât suntem pe pământ!
Iar aici când ne adunăm
Laudă Domnului să-I dăm
Cu copii și-adolescenți
Și cu tineri consecvenți,
În a sta în Casa Lui
Și a da slavă Domnului
Cu orchestra, cor, fanfară
Până vine Domnul iară.
Să ne ia în slava Sa
Să ne șteargă lacrima,
Să ne ducă-n ceruri sus
Unde vom fi cu Isus!
Mulțumim cu toți acum
Domnului căci este bun,
Căci în dragostea-I ne ține
Până-n ziua când El vine.
Haideți frati, surori să-I dăm
Cinste, laudă să-I cântăm
Celui Sfânt și minunat
Căci ne-a binecuvântat!
Autor: P.M.
Lăudat fie Domnul!
Urmăriți online înregistrările întâlnirilor aniversare din 11.10.2026
ISTORIC AL BISERICII BAPTISTE DIN GIROC
1954 – se mută prima familie de baptiști în Giroc, familia Marușca Petru.
1955 – vine a doua familie: Budea Teodor
1956 – ajutați de biserica baptistă numărul 1 Timișoara, frații încep să se adune în casa familiei Marușca într-o camera de 3×3.
Lucrarea este sprijinită duminică de duminică de Biserica nr. 1 Timișoara cu frați care vin să slujească trimiși de fratele pastor Petru
Popovici: Turnagiu Gheorghe, Sentici, Sîtnic, Stănilă, Vașar, Cristea și alții pe care Domnul îi știe și îi răsplătește.
În perioada aceasta, primesc credința 3 persoane din localitate: sora Măriuța și sora ei de corp, Florica, și fratele Vasi Gheorghe.
1958 – spațiul în care se adunau frații a devenit neîncăpător, de aceea fratele Marușca vinde bivolii și din grajd face o camera de 4×7, acest
loc devenind noul loc de închinare.
1959 – autoritățile închid biserica până în 1961, timp în care biserica din Giroc mergea la biserica baptistă nr. 1 în fiecare duminică.
Biserica crește numeric prin venirea mai multor familii.
1968 – se mărește sala de adunare cu încă 5m și devine 9×7.
1978 – se obține autorizația pentru biserică, până în acest an, fiind filiala bisericii nr. 1
1979 – se cumpără o casă pe str. Timiș nr. 73 și se mută biserica acolo.
1982 – se modifică interiorul clădirii, și se face o sală mare cu baptistier, un birou mic la intrare, un loc pentru instrumente și o camera pentru repetiție.
2002 – se cumpără terenul din str. Trandafirilor și se încep demersurile pentru noul locaș al bisericii.
2007 – se mută biserica de pe str. Timiș în noua locație.
Pastori ai bisericii
1956 – 1967 – pastor Pitt Popovici
1962 – 1963 – pastor Buliga Ioan (la fratele Pitt Popovici i-a fost luat carnetul de pastor în toată această perioadă)
1968 – 1972 – pastor Liviu Olah
1973 – 1975 – pastor Trif Ioan
1975 – 1985 – pastor Găvăgină Ieremia
1985 – 1988 – am fost girați de biserica baptistă nr. 1 – pastor Trif Ioan și Dugulescu Petru. Fratele Rișcuță venea și dădea cina.
1988 – 1990 – pastor Daniel Cocar
1990 – 2018 – pastor Țuț Viorel
2011 – 2018 – pastor Țuț Daniel
2018 – prezent – pastor Peia Vasi
Diaconi ai bisericii: Petru Marușca, Budea Teodor, Daia Petru, Daia Ioan, Sere Alexandru, Țuț Viorel, Mocan Vasile și Blidărăn Ioan.
Misiune
– Șag, Ianova
– Misionari: Paul Pușchiță în Serbia la Alibunari; Victo Marușca în Africa de Nord.
– Lucrarea cu copii de la Chișoda: în care erau implicați următorii: Simona Ursea, Ani Marușca, Lidia Peia, Ema Drăgilă și Cristi Creinicean.
1964 – se formează orchestra, sub conducerea fratelui pastor pensionar Sava Nicolae.
Dirijorii orchestrei: Creinicean Guti, Marușca Ioan, Cerbu Iacob, Cerbu Iacobiță, Creinicean Sava și Creinicean Cristi. Și în prezent fratele Creinicean Sava este srpijinit de fratele Sami Turculescu.
1968 – se formează corul sub bagheta fratelui Ion Vasile.
Dirijori: Marușca Ioan, Cerbu Iacob, Magda Șoimu, Creinicean Sava și Creinicean Cristian.
1975 – se formează fanfara. Pentru puțin timp fratele Odorescu începe lucrarea, apoi este continuată de fratele Olaru Ștefan.
Dirijori: Bosa Ioan, Ghiță Dragomir, Cerbu Iacob, Creiniceanu Sava și Cristi Creinicean.
În biserică, pe lângă cor, orchestra, fanfare, mai slujește grupul de închinare, grupul adolescenților și al copiilor.